Cercetare
Desfășurăm și sprijinim cercetarea în domeniul literației, adaptată specific la limba română, pentru a înțelege mai bine nevoile și provocările cu care se confruntă elevii și profesorii.
Publicăm aici studiile, rapoartele și analizele noastre, pe măsură ce apar — de la articole științifice publicate în reviste de specialitate, până la rapoarte de impact ale programelor și studii calitative din teren.
Studii publicate
Susținerea dezvoltării citit-scrisului în comunități vulnerabile
Un studiu calitativ exploratoriu, realizat prin 21 de interviuri aprofundate cu părinți, cadre didactice și alți actori din cinci comunități vulnerabile din Maramureș, Bihor, Timiș și Satu Mare. Arată cum literația e legată de demnitate, cum participarea la școală depinde de condiții materiale invizibile pentru sistem, și ce rol au ONG-urile în relația dintre familie și școală.
Balea, B., cu contribuția Mariei Kovacs (2026). Susținerea dezvoltării citit-scrisului în ciclul primar în comunități vulnerabile: studiu calitativ exploratoriu.
Evaluarea unei intervenții de tip școală de vară pentru copiii cu dificultăți de citire
Un studiu cvasi-experimental cu 60 de elevi din patru localități rurale din județul Cluj, care a măsurat impactul școlii de vară asupra pierderii de progres pe perioada vacanței (summer learning loss). Rezultatele arată un efect protector clar: copiii participanți au avut o evoluție pozitivă (+3,26 puncte CCPM), spre deosebire de cei neparticipanți, care au regresat (−2,37 puncte CCPM).
Pogăcean, S. (2026). Evaluarea unei intervenții de tip școală de vară pentru copiii cu dificultăți de citire. Lucrare de licență, Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca. Coordonator: Lect. dr. Chiș Olga.
Diferențe de literație în clasa pregătitoare
Există peste un an diferență în clasa pregătitoare între rezultatele copiilor cu competențe avansate și ale celor cu competențe mai puțin avansate, conform studiului realizat în școli cu scLipici.
Balea, B., Kovacs, M., & Pogăcean, S. (2024). Development of preparatory grade children’s reading skills in Romania. Journal of Educational Sciences, 2(2), 2.
Kick-start literacy for all. Comparative results from Romanian preparatory grade classrooms
Copiii din familii cu statut socio-economic scăzut care beneficiază de programul Școli cu scLipici înregistrează rezultate semnificativ mai bune la literație în clasa pregătitoare decât și cei care nu beneficiază de acest program.
Balea, B., Kovacs, M., Temple, C. (2023). Kick-start literacy for all. Comparative results from Romanian preparatory grade classrooms, Journal of Pedagogy, 2023 (1), 149 – 169
Rapoarte de program
