Noutăți

22 octombrie 2025

Asigurarea succesului: pre-remedierea ca o alternativă valoroasă

Notă: Acest articol este preluat și tradus, cu permisiunea autorului, de pe blogul lui Timothy Shanahan.

Dr. Shanahan și-a construit postările pornind de la întrebări primite de la profesori.

Întrebarea profesorului

„Aș dori să aflu părerea dumneavoastră despre predarea anticipată (pre-teaching). Colega mea folosește această strategie la matematică și a observat progrese semnificative. Ea predă lecția zilei — cea care urmează să fie parcursă cu întreaga clasă — mai întâi, unui grup mic de elevi pe care îi bănuiește că vor avea nevoie de o „doză dublă” de învățare. Astfel, când are loc lecția cu întreaga clasă, elevii respectivi se simt mult mai încrezători, pentru că deja li s-a prezentat conținutul respectiv. Cum ar arăta o astfel de strategie aplicată la limba și literatura engleză (English Language Arts)? Sunt dornică să încerc, dar nu știu exact de unde să încep.”

Răspunsul oferit de prof. Shanahan

Nu cunosc cercetări specifice despre acest demers, dar este o strategie pe care o recomand de mult timp pentru programele care oferă sprijin în grup mic copiilor cu rămâneri în urmă (numit intervenție de tip Tier 2 în sistemul american). Recent, am fost contactat de o școală gimnazială care aplicase această abordare la recomandarea mea. Mi-au spus că au avut un mare succes în privința progresului elevilor și că doresc să extindă metoda (mi-au trimis chiar și rezultatele testelor).

Cred că această abordare ar putea fi foarte benefică și în cadrul clasei la orele obișnuite, cel puțin în anumite condiții. În trecut, nu am recomandat-o pentru uz general în clasă și nici nu am văzut-o aplicată în acest mod, dar sunt convins că ar putea da rezultate.

De ce cred că ar putea fi benefică?

În primul rând, și poate cel mai important, crește timpul de predare / instruire pentru anumiți copii. O creștere a timpului duce adesea la progrese semnificative în învățare, mai ales pentru elevii care prind mai greu decât ceilalți.

Un alt avantaj este cel menționat de dumneavoastră: această strategie schimbă dinamica socială din clasă într-un mod productiv. Elevii cu performanțe mai slabe ajung să fie mai aproape de nivelul celor mai buni, iar acest lucru este foarte motivant.

Gândiți-vă cum funcționează de obicei un program de predare în grup mic (Tier 2).

Profesoara observă că unii dintre elevii ei întâmpină dificultăți când le cere să citească lecția din manualul de istorie. Nu pot ține pasul cu restul clasei și au probleme la rezolvarea temelor, din cauza fluențe slabei.

Drept urmare, profesoara îi trimite la ore remediale. Profesorul de sprijin îi evaluează și, dacă rezultatele sunt suficient de scăzute, acești elevi primesc ore suplimentare, separate de restul clasei.

Să presupunem că elevii respectivi sunt în clasa a IV-a sau a V-a, dar citesc la nivelul clasei a II-a sau a III-a. Profesorul de sprijin îi va pune să lucreze cu texte potrivite pentru acel nivel scăzut de citire. Asta înseamnă că, în sala de clasă, elevii vor lucra pe manualul de istorie de clasa a IV-a, dar la orele remediale vor folosi texte mult mai simple.

Lecțiile remediale vor include exerciții de vocabular, fluență și citire ghidată — toate utile, dar nu neapărat imediat conectate cu lecțiile din clasă. După o vreme, profesorul de sprijin va raporta că elevii „au progresat satisfăcător”. Dar profesoara care i-a trimis inițial va gândi: „Ce pierdere de timp!”.
Chiar dacă au trecut, de exemplu, de la un nivel de citire 2.0 la 2.5, acei copii tot nu pot citi manualul de clasa a IV-a. Progresul nu se traduce în capacitatea de a ține pasul cu cerințele reale de învățare de la clasă. Elevii tot nu reușesc să-și facă temele, să înțeleagă textele din manual sau să țină ritmul cu colegii.

Și din perspectiva elevilor, experiența este adesea demotivantă: se accentuează diferențele dintre ei și colegii lor, punctele lor slabe sunt văzute de colegi. Dacă aceste ore i-ar ajuta semnificativ, poate nu ar conta, dar de cele mai multe ori, progresele sunt minime. Pentru un copil de 9–10 ani, o creștere de la nivelul 2 la 2,5 nu se resimte ca o reușită reală.

Așadar, există o nepotrivire între ce ne dorim (succes în învățare) și ce oferim (intervenții care nu țintesc cu adevărat problema).

Ce este diferit la predarea anticipată (pre-teaching)?

Această abordare întoarce situația pe dos.

Elevii nu mai lucrează cu texte sub nivelul clasei lor, ci exact cu textele pe care urmează să le citească la clasă. În loc să fie mereu în urmă, sunt mereu cu un pas înainte.

Conținutul nu diferă radical: se lucrează tot cu vocabular, citire ghidată, reluare a textului — dar elevii simt că are sens, pentru că activitatea se leagă direct de ceea ce vor face în clasă.

Astfel, progresul e vizibil chiar și pentru ei: pot urmări lecțiile, pot participa activ, nu se mai simt izolați. Această încredere nouă le îmbunătățește relațiile cu colegii și îi motivează.

Acesta este motivul pentru care recomand frecvent această abordare în programele de sprijin în grup mic, mai ales la gimnaziu și liceu. 

Poate funcționa și în predarea limbii și literaturii?

Cred că da.

Cititorii acestui blog știu că, de obicei, nu sunt fan al învățării în grupuri mici, deoarece tinde să fie ineficientă. Totuși, dacă unii elevi nu ating obiectivele lecției la clasă, e util ca profesorul să revină ulterior cu sesiuni suplimentare în grup mic.

Ceea ce face colega dumneavoastră diferit este că acționează preventiv, nu remedial — și îmi place gândirea ei chiar mai mult decât a mea.

Chiar dacă nu există încă suficiente dovezi științifice, unele studii (Parker & Burns, 2014) arată că instruirea suplimentară poate transforma un text considerat „frustrant” într-un text „la nivel de instruire”. Asta înseamnă că predarea anticipată — oricum și oriunde ar fi realizată — poate avea efecte reale asupra învățării, inclusiv la lecțiile de limbă și literatură.

Multe lecții de comprehensiune se bazează pe citirea ghidată a unor texte din ce în ce mai complexe. Predarea anticipată ar permite mai multor elevi să beneficieze de astfel de texte, pentru că i-ar ajuta să se familiarizeze dinainte cu ele. Cu alte cuvinte, predarea anticipată ar folosi exact textele pe care copiii urmează să le abordeze la clasă.

Unii profesori s-ar putea teme de această abordare, din dorința de a lucra doar cu texte „potrivite nivelului de citire”. Însă cercetările arată că elevii pot progresa la fel de bine — uneori chiar mai bine — cu texte mai dificile decât cele „potrivite” (Shanahan, 2019; Shanahan, 2020). Suplimentul de instruire pe care îl propuneți ar putea fi exact sprijinul de care acei elevi au nevoie pentru a reuși.

Desigur, dacă un profesor de clasa a IV-a are elevi care decodează la nivel de clasa I, aceștia au nevoie de instruire explicită în decodare — un conținut care nu este relevant pentru toți elevii de clasa a IV-a.
Așadar, predarea anticipată are sens doar atunci când îi ajută pe elevii cu dificultăți să se conecteze la curriculumul de nivelul lor de clasă, nu când e vorba de goluri fundamentale care necesită intervenții separate.

Pe scurt: e o strategie promițătoare, dar nu potrivită pentru orice caz.

Referințe

• Parker, D. C., & Burns, M. K. (2014). Using the instructional level as a criterion to target reading interventions. Reading & Writing Quarterly, 30(1), 79–94.
  https://doi.org/10.1080/10573569.2012.702047
• Shanahan, T. (2019). Why children should be taught to read with more challenging text. Perspectives on Language and Literacy, 44(2), 17–23.
• Shanahan, T. (2020). Limiting children to books they can already read. American Educator, 44(2), 13–17, 39.