„Doamna, ce bine e să ai B! Mulțumesc, doamna!”

Puterea unui calificativ

Prin răbdare, implicare și adaptarea constantă a activităților la nevoile elevilor, doamna învățătoare Oana Artene Piloiu, de la Școala Gimnazială Tilișca, din județul Sibiu, a reușit să transforme experiența școlară a unui copil care își pierduse încrederea în propriile forțe. Folosind metode interactive, predare diferențiată și activități bazate pe colaborare și sprijin între colegi, aceasta a creat un mediu sigur și motivant, în care fiecare progres a fost observat și valorizat. Impactul asupra elevului a fost unul profund: de la teamă și frustrare, la curaj, implicare și bucuria de a reuși. Obținerea calificativului „B” a devenit pentru copil nu doar un rezultat școlar mai bun, ci momentul în care a început să creadă cu adevărat că poate.

Iar doamna învățătoare ne-a descris mai jos povestea lui Robert din clasa 1 – poveste care a surprins-o în cel mai frumos mod posibil.

Un început dificil

Robert a venit la școală cu prerechizite slabe de literație, iar acest lucru s-a observat încă din primele luni de activitate.

La începutul anului școlar, în timp ce învățam primele litere de mână, reușea să țină pasul. Însă, pe măsură ce informațiile deveneau mai numeroase, îi era tot mai greu să rețină toate literele. Se ajuta constant de planșele din clasă pentru a recunoaște literele și pentru a face legătura dintre imagine și sunetul inițial al cuvântului.

Cititul și scrisul îi luau foarte mult timp, iar din această cauză rămânea adesea în urmă.

La teste suferea mult atunci când nu obținea rezultate bune. Spunea deseori că nu îi mai place școala și că nu mai vrea să vină la cursuri, pentru că primea doar calificativul „S”.

Îi simțeam frustrarea, mai ales pentru că vedeam cât de mult se străduia. Muncea, încerca și nu renunța, însă rezultatele nu reflectau întotdeauna efortul depus.

Schimbări mici, efecte mari

După ce am parcurs primele trei cărticele din proiect (resursele Toți copiii citesc – Resurse educaționale pentru clasa 1), structurate într-un mod mai atractiv și interactiv, a început să capete mai multă încredere în propriile forțe.

În urma unei întâlniri de mentorat cu doamna Maria Denov, am primit recomandarea de a aplica la clasă metode de predare diferențiată.

Am făcut câteva schimbări importante:

• am reorganizat locurile copiilor în clasă;
• am format grupe eterogene;
• am încurajat colaborarea între colegi;
• am adaptat testele și sarcinile de lucru în funcție de nivelul fiecărui elev.

La început am fost sceptică. Nu credeam că aceste ajustări aparent mici vor produce schimbări vizibile.

O clasă care a devenit o echipă

Rezultatele ne-au surprins pe toți. Copiii care se descurcau foarte bine au fost încântați să îi ajute pe colegii care aveau nevoie de sprijin. Explicațiile venite de la colegi păreau uneori mai ușor de înțeles și de acceptat.

Treptat, relațiile dintre copii s-au schimbat. Zidul dintre „cei buni” și „cei mai puțin buni” a început să dispară. Clasa a devenit o adevărată echipă.

Copiii au început să observe și să aprecieze progresul celor din jur:
„Doamna, citește mai bine!”
„Acum scrie mai repede!”
„A citit foarte corect!”

Fiecare mic progres era sărbătorit prin aplauze și încurajări.

Momentul care a schimbat totul

După câteva săptămâni, Robert a obținut calificativul „B” la un test.

Nu voi uita niciodată reacția lui. Și-a strâns foaia la piept și a spus:
„Doamna, ce bine e să ai B! Mulțumesc, doamna!”

A fost momentul în care a început cu adevărat să creadă că poate reuși.

Cred că cel mai mult l-a ajutat faptul că sarcinile au fost adaptate nivelului lui, cu o creștere treptată a dificultății. În momentul în care a simțit că poate, s-a transformat complet.

Astăzi participă activ la ore, lucrează cu entuziasm și este mult mai apreciat de colegi.

Povestea lui Robert arată cât de mult poate schimba parcursul unui copil o abordare diferențiată, construită cu empatie, răbdare și încredere. Atunci când profesorul adaptează ritmul, metodele și sarcinile la nevoile reale ale elevilor, școala devine un loc în care fiecare copil are șansa să reușească. Dincolo de calificative, contează curajul de a încerca, bucuria de a reveni la școală și încrederea că „pot și eu”. Pentru Robert, acel „B” a fost mai mult decât un rezultat — a fost începutul încrederii în sine. El se numără printre cei 4200 de elevi din clasele cu scLipici din acest an școlar, din comunități vulnerabile, unde progresul nu este mereu uniform, dar este autentic, iar fiecare pas înainte devine o victorie împărtășită de întreaga comunitate educațională.

Programul„Școli cu scLipici”este finanțat de Pepco România. Materialele de literație folosite în cadrul programului au fost realizate cu sprijinul financiar al partenerilor și donatorilor.